Regiunea Herson din Ucraina, ocupată de ruși, va trece la rublă din 1 mai
Presa rusă anunță că regiunea ucraineană Herson, ocupată de soldații lui Vladimir Putin, va trece la rublă de la 1 mai. Kirill Stremousov, vicepreședintele administrației regiunii, a precizat că perioada de tranziție va dura până la patru luni, timp în care vor fi în circulație atât moneda națională a Rusiei, cât și grivna ucraineană, apoi se va trece complet la rublă.
Hersonul din Ucraina va trece la rublă din 1 mai
Rușii au pus un nou guvern local în Herson. Acest lucru vine la câteva zile după ce forțele rusești au preluat controlul asupra clădirii Consiliului Local din Herson, înlăturând vechea conducere.
Orașul a fost ocupat de ruși
Noaptea a fost grea în Herson. Cel puțin o explozie a avut loc în oraşul cucerit de ruşi, lângă turnul principal de televiziune. Potrivit Agenţiei de ştiri de stat rusă RIA Novosti, Ucraina a tras trei rachete în Herson, care se află sub ocupaţie rusă de la începutul lunii martie, însă, două dintre rachete au fost doborâte. Canalele rusești nu mai pot fi transmise în Herson din cauza exploziei în zona turnului. Un videoclip, care circulă pe internet, arată o explozie în aer, urmată de foc lângă turnul TV din centrul orașului.
Perioada de tranziţie va dura până la patru luni
Începând cu 1 mai, regiunea Herson din Ucraina va trece la rublă, a transmis presa de stat rusă, citându-l pe vicepreşedintelele Administraţiei Civil-Militare din regiune, Kirill Stremousov. Oficialul a dezvăluit că perioada de tranziţie va dura până la patru luni, timp în care vor fi în circulaţie atât rubla rusă, cât şi grivna ucraineană. După aceea, se va trece complet la moneda națională a Rusiei.
Săptămâna trecută, Ministerul rus al Apărării a anunțat că trupele sale au descoperit și distrus o clădire din regiunea Herson, capturând stocuri de arme și muniție.
Mulți localnici au fugit
În ultimul timp, Hersonul a fost terorizat atât de cea de-a doua fază a ofensivei de la Moscova, cât și de temerile unei referendum. Oficialii ucraineni susțin că Rusia intenționează să organizeze un referendum în regiune, cu scopul de a crea o nouă entitate numită Republica Populară Herson. Teama de votul iminent și de implicațiile acestuia, cum ar fi o posibilă întărire a controlului Kmrelinului, i-a determinat pe mulți localnici să fugă.
Oleksandr Vilkul, șeful administrației militare din Kryvyi Rih, a explicat că armata ucraineană a ajutat la evacuarea a 7.000 de oameni din zonă, unii fugind „cu bicicleta, alții cu roabe sau pe jos”.